Afecțiuni frecvente la nivelul mâinii



(Sau) Ce-ți faci cu mâna ta


Dacă în postarea precedentă am vorbit despre ecografia articulară, astăzi doresc să  vă prezint câteva patologii frecvent întâlnite la nivelul....MÂNII. Mai ales că în ultima perioadă este posibil să fi  suprasolicitat acest segment anatomic.

Trecem printr-o perioadă atipică, de induranță, atât din punct de vedere fizic cât si psihic. Timpul parcă a căpătat alte valențe, pentru mulți dintre voi programul de lucru s-a modificat (la fel și postura), ne-am descoperit plăceri ascunse (sau abilități noi) ca bricolajul 😍 sau grădinăritul. 

Mulți am socializat la distanță și în încercarea menținerii unei  interacțiuni umane, am utilizat  frecvent tehnologia (sau poate că am și exagerat) .

Fără a intra în prea multe detalii, afecțiunile de la nivelul mâinii pot include articulațiile, tendoanele sau nervii, acestea fiind apanajul unor mișcări repetitive sau pe fondul suprasolicitării.


Tendinita  De Quervain sau "tendinita smartphone-ului" (hopa!)

Reprezintă inflamația și edemul tendoanelor din primul compartiment al mâinii-suprafața dorsală, ca urmare a mișcărilor frecvente de la nivelul pumnului și policelui (degetul mare), unde de altfel este și cel mai mult simțită. 

Din experiența personală, am consultat pacienți (în general doamne) cu diverse activități/profesii (bucătari, tinere mămici, croitori).  

Mai nou se asociază cu utilizarea frecventă a  telefonului (conversații sau simplul gest de a-l ține). 

Mărimea gadge-ului raportată la mâna posesorului contează. Cu cât are un display mai mare și /sau este mai greu, cu atât poți face mai repede tendinită.


Deget/police în resort ",  texting tendonitis" sau "policele Game-Boy"

Îngroșarea tecii tendonului flexorului sau modificări nodulare ale tendonului flexorului degetelor pot duce la dureri și limitarea mobilității articulare, cu blocarea în flexie a articulației respective.

Manipularea frecventă a telefonului sau a consolelor de jocuri a dus la creșterea prevalenței acestei patologii.


"Gamekeeper thumb"  sau  "degetul schiorului"

Denumire aproape captivantă ce deservește afectiunea  degetelui mare,  pe fondul leziunilor de la nivelul ligamentului colateral ulnar.  

Clinic se manifestă prin:  

  • dureri
  • edem 
  • limitarea mobilitații articulare
  • reducerea mișcării de prindere/apucare .

 În trecutul glorios al speciei umane, patologia de mai sus era frecvent întâlnită la paznicii terenurilor de vânătoare care foloseau degetul mare și indexul pentru a rupe gatul iepurilor și al altor animale dăunătoare 😵. Practică desuetă, preferăm etiologia  modernă, fiind des întâlnită în lumea sportului (ski, bicicletă, motocicleta, tenis) ca urmare a poziției de apucare.

Contractura Dupuytren sau "boala  vikingilor" (Thor, ferea! 🔨)


Probabil ați simțit sau văzut o zonă fibroasă, indurată la nivelul palmei. Oarecum similară unei cicatrici cu efect retractil  asupra degetului. 

Reprezintă o modificare fibroasă  la nivelul fasciei palmare, cu evoluție insiduoasă.  

Inițial  apare sub forma unui nodul fibros, de cele mai multe ori situat în adiacența degetelor IV și V.  

În timp evoluează sub forma unei benzi cu efect retractil  asupra degetelor. 

Afecțiunea nu este dureroasă  însă  limitează  mobilitatea  articulară făcând dificile mișcările de flexie-extensie palmare și implicit activitățile cotidiene.

Nu se cunosc cauzele precise ale acesteia. Se incriminează anumiți factori de risc:

  • vârsta peste 40 ani 
  • sexul masculin
  • consumul de alcool și fumatul  
  • antecedentele heredocolaterale (respectiv mostenirea genetică)
  • diabetul
  • prevalența crescută la populația nordică  (de aici și porecla de boala vikingilor).


Nodulii Heberden și Bouchard ✋

Reprezintă formațiuni osoase nodulare situate la nivelul degetelor (Bouchard la nivelul articulațiilor interfalangiene proximale, Heberden la nivelul celor distale, adică mai aproape de unghie). 

Pot fi dureroase la momentul apariției sau la schimbarea condițiilor meteo și pot crește în dimensiuni, deformând articulația. Nu au leac.


Zgomotele articulare 💣

Extrem de frecvent  întâlnite si motiv (des) al prezentării la reumatolog,  zgomotele  articulare  sunt inofensive, contrar asteptărilor.  

Sunt  cauzate  de  alunecarea  tendoanelor sau ligamentelor peste suprafața osoasă sau ca urmare a compresiei bulelor de nitrogen de la nivel articular (proces numit cavitație). 

Nu au contribuție în evoluția către artroză. 

Cum "motion is lotion", mișcarea lubrefiază articulația și poate atenua considerabil zgomotele. Deci e bine să te miști. 

DACĂ cracmentele sunt însoțite de dureri, edem și limitarea mobilității articulare atunci musai trebuie consult reumatologic.


Sindromul de tunel carpian sau “Selfie Wrist” 😍


Apare ca urmare a compresiei nervului median în traiectul său prin canalul carpian către palmă și degete, fiind apanajul  utilizării excesive a mouse-ului, tastaturii sau a telefonului (etiologie modernă).

În actuala eră digitală, când o fotografie face cât o mie de cuvinte (mai ales dacă e cu tine), se numește “selfie wrist”. Un selfie făcut constant (perseverență = reușită), flexia repetitivă a mâinii  poate duce la apariția  durerilor și amorțelilor/înțepăturilor  în  primele  trei  degete  sau la atrofia musculaturii din podul palmei.


Despre modificările specifice din poliartrita reumatoidă sau gută, într-o altă postare.

În general, patologiile mai sus enunțate necesită de cele mai multe ori o abordare conservatoare. Adică:

  • repaus
  • imobilizarea într-o orteză
  • antiinflamator local sau sistemic
  • recuperare medicală. 
Daaar sunt situații când specialistul consideră necesare investigații suplimentare (ex eco articular😍)  sau tratament (minim)invaziv. 😩


Așadar, iată o scurtă prezentare a unor afecțiuni pe care cândva, cineva ar putea să le experimenteze. 

Fie că esți sedentar și ai muncă de birou (poate mai ești demotivat 😭), toci legume pentru mâncare-ca odinioară, te lovește plăcerea reparatului-grădinăritului, te-ai apucat de sport sau vlogging, este posibil să ai o mică problemă. 



 "Nu este stramb. Nu poate iesi rau.  Este făcut de tine." 💗

Cu încredere, solicită un consult reumatologic. E fain. 

Spor și sănătate să avem!







PS:  în partea stângă a paginii te poți abona la newsletter. Dacă consideri interesantă informația prezentată până acum. Astfel aș putea preveni suprasolicitarea articulațiilor mici prin copy-paste-ul link-ului și diseminarea conținutului. Încă mai există unii care nu au Facebook😳

Poate trimiti si o poza daca te incadrezi in afectiunile de mai sus si doresti sa le cunoasca si altii.


https://handandwristinstitute.com/gamekeepers-thumb-surgeon-dallas/

https://orthoinfo.aaos.org/en/diseases--conditions/dupuytrens-disease/

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/dupuytrens-contracture/symptoms-causes/syc-20371943

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/crepitus

https://www.topdoctors.co.uk/medical-articles/dupuytren-s-contracture-the-viking-disease-explained#



Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire 4.0 Internațional .




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare